Clasa Montessori reprezintă un mediu pregătit de către adult pentru copii. Acesta conţine toate lucrurile esenţiale pentru o dezvoltare optimă.

Caracteristicile mediului pregătit sunt ordinea, frumuseţea, simplitatea și existența elementelor reale. Totul este adaptat la dimensiunile copilului astfel încât sa fie încurajată independența acestuia. Un adult calificat şi un grup de copii suficient de mare, de vârste diferite, reprezintă elementele vitale ale mediului pregătit.

Casa Copiilor este denumirea în limba română pentru „Casa dei Bambini” (italiană). Acesta este numele pe care Maria Montessori l-a dat primei grădinițe pe care a fondat-o în 1907.

Casa Copiilor este un mediu pregătit pentru copii cu vârste între 3 și 6 ani în care aceștia trăiesc și se dezvoltă.  Un spaţiu care oferă siguranță și în care există toate elementele necesare pentru o dezvoltare umană optimă.

Observând ani de-a rândul copii din toată lumea,  Maria Montessori a înţeles că atunci când sunt lăsați liberi, aceştia au un ciclu de activitate distinct, care este atât de previzibil încât poate fi chiar schematizat. Acest ciclu, cu 2 valori maxime şi o valoare minimă a concentrării atenției, are o durată de aproximativ 3 ore.

În şcolile Montessori, copiilor li se oferă 3 ore de activitate independentă, liber aleasă, neîntreruptă şi fără un program dinainte stabilit, perioadă în care aceştia se concentrează şi repetă până la împlinire.

Atunci când copiii mici fac o activitate care-i interesează, o vor repeta de nenumărate ori, aparent fără un motiv, şi se vor opri brusc, numai atunci când nevoia interioară care i-a împins spre acea activitate va fi satisfăcută.

Pentru a oferi posibilitatea desfăşurării unor cicluri de lucru lungi şi cu un grad mare de concentrare, metoda Montessori susține necesitatea unei perioade de lucru neîntrerupte de 3 ore.

Perioada copilăriei este îndelungată astfel încât copiii pot învăţa şi experimenta într-un mediu liber, fără presiune din partea adultului. Majoritatea specialiştilor în ştiinţe sociale numesc această activitate a copilului joc (ex. Vezi Groos, 1901), deşi Montessori prefera să denumească această activitate munca din copilărie.

Fără îndoială, copiii sunt serioşi atunci când se implică în acele jocuri care presupun satisfacerea nevoilor lor de dezvoltare şi în măsura în care li se oferă timp şi libertare, vor alege activităţi cu scop precis, nu frivole şi nerealiste.

Activitatea copilului mic este total diferită de cea a adultului. Atunci când lucrează, adultul îşi propune să atingă un scop şi se opreşte atunci când acest scop a fost atins. Pe de altă parte, copilul nu îşi propune atingerea unui scop exterior, atunci când lucrează, ci un scop interior. Astfel, copilul va repeta o activitate până ce acest scop interior este atins. Nevoia inconştientă de a repeta îl ajută pe copil să-şi coordoneze mișcările sau să deprindă o anumită abilitate.

Adultul pregatit din mediul Montessori nu predă în sensul tradiţional al cuvântului. Acesta îi arată copilului cum să lucreze cu diverse materiale, după care îl lasă să exploreze şi să experimenteze liber. Această acţiune poartă numele de prezentare. Pentru a fi eficientă, prezentarea trebuie făcută secvențial, cu mișcări exacte și lente, folosind un minim de cuvinte.

Una dintre caracteristicile metodei Montessori este faptul că în aceeaşi clasă lucrează împreună  copii de vârste diferite. Gruparea pe vârstă se bazează pe aparteneța la același plan de dezvoltare. Copiii între 3 – 6 ani sunt împreună în aceeași clasă de ciclu preșcolar, cei între 6 – 9 ani urmează ciclul primar I, iar cei între 9 – 12 ani urmează ciclul primar II. Deoarece lucrul este individual, copiii progresează în ritm propriu; între vârste există mai degrabă cooperare decât competiţie

O abordare progresivă logică şi corespunzătoare nivelului de dezvoltare a copilului. Mai întâi copilul lucrează cu materiale concrete care conţin o idee abstractă (ex. dimensiunea sau culoarea). În urma experienţei senzoriale cu materialele, copilul își însușește conceptele pe care acestea le transmit și treptat devine capabil să opereze cu ele în abstract. Doar pe măsură ce copilul se dezvoltă poate înţelege aceeaşi idee în formă simbolică.

Aceste materiale au fost create pentru a-l ajuta pe copilul mic în procesul de formare şi organizare a propriei inteligenţe. Fiecare material, având la bază considerente ştiinţifice, izolează o calitate existentă în lume, ca de exemplu, culoarea, dimensiunea, forma, etc., iar această izolare va focaliza atenţia copilului asupra unei singure calități.

Prin folosirea repetată a materialelor senzoriale copilul începe să-şi formeze idei clare și abstractizări. Ceea ce nu poate fi explicat doar prin cuvinte este învăţat de către copil prin experienţa oferită de activitatea cu materialele senzoriale.

Unul din cele patru domenii de activitate din mediul pregătit al clasei Montessori. Exerciţiile de viaţă practică reproduc simple activităţi casnice de zi cu zi: măturatul, ştergerea prafului, spălatul vaselor, si altele.

Aceste activităţi cu scop precis au menirea de a-l ajuta pe copil să se adapteze noii comunităţi, să înveţe să se auto-controleze, şi să înceapă să se simtă membru activ al unui grup social. Pe măsură ce lucrează cu mâinile, intelectul său se dezvoltă iar personalitatea sa se armonizează, deoarece corpul şi mintea îi funcţionează ca un tot unitar.

Unul din aspectele vieţii practice. Scurte lecţii care ilustrează un comportament social pozitiv care îl vor ajuta pe copil să se adapteze vieţii de grup şi îi vor oferi cunoştinţe legate de comportamentul acceptabil în societate – informaţii practice folositoare atât la şcoală, cât şi în afara ei.

Din primele zile în clasa Montessori, copiilor li se dă posibilitatea să asculte istorisiri adevărate povestite deosebit de atractiv, despre subiecte cunoscute. Cântecele, poeziile fac parte din viaţa de fiecare zi a clasei.

Profesorul exemplifică arta conversaţiei şi îi ascultă respectuos pe micii interlocutori. Admirarea unor cărţi frumoase cu imagini atrăgătoare şi reale constituie, de asemenea, un aspect/o parte a prețuirii limbajului.

Vocabularul copilului mic se îmbogăţeşte exponenţial între 3 – 6 ani. Pentru a satisface această foame naturală pentru cuvinte, este introdus vocabularul pentru biologie, geometrie, geografie, si aşa mai departe, precum şi cuvinte legate de însușirile materialului senzorial. Mintea absorbantă a copilului înmagazinează toate aceste cuvinte noi „în mod rapid şi cu o inteligenţă aparte” (Montessori, 1946,p.10).

Mulţi copii cunosc alfabetu,l dar nu au analizat sunetele din care sunt formate cuvintele şi nici nu-și dau seama că un cuvânt este compus din sunete diferite (conștientizarea fonemelor).

De la vârsta de 2 ani (din momentul în care copilul vorbeşte fluent) jocurile cu sunete îi fac să îşi dea seama de existenţa suntelor în cuvinte. În Anglia, se foloseşte poezioara „I spy”  –  (observ cu coada ochiului). Este pronunţat sunetul literei şi nu numele literei.

Corelată cu ideea minţii absorbante (Haines, 1993), această calitate constituie o capacitate specială a copilului, care se poate numi capacitate de adaptare. Aceasta reprezintă procesul prin care copilul foloseşte mediul în care se află pentru propria dezvoltare şi devenind astfel astfel parte a mediului. Copilul absoarbe cultura unui loc şi timp anume, asimilând în totalitate spiritul, obiceiurile, ambiţiile/aspiraţiile şi atitudinile unei societăţi, prin simpla vieţuire în acea societate.

De fapt, este vorba de auto-disciplină. Disciplina într-o clasă Montessori care funcţionează corect nu este rezultatul controlului exercitat de profesori sau al recompenselor și pedepselor. Ea vine din interiorul fiecărui copil care devine capabil să-și controleze conduita şi să facă alegeri pozitive în privința propriilor acțiuni. Auto-disciplina este în strânsă legătură cu dezvoltarea voinţei.

Toţi copiii se nasc cu o minte matematică, adică au o înclinaţie spre a învăţa lucruri care să le sporească capacitatea de a fi exacți şi ordonaţi, de a observa, de a compara şi de a clasifica.

Oamenii au tendinţa naturală de a calcula, de a măsura, de a raţiona, de a abstractiza, de a imagina şi de a crea. Această parte vitală a inteligenţei trebuie ajutată şi direcţionată pentru a se dezvolta şi pentru a funcţiona. Dacă matematica nu face parte din experienţa copilului mic, subconştientul său nu o va accepta mai târziu.

În mod natural copiilor le plac activitățile dificile care să le solicite abilitățile şi să le dea sentimentul creșterii propriilor puteri. Radiază atunci când fac un efort maxim. De exemplu, un copil firav va încerca din răsputeri să ducă o tavă mare cu pahare pline de suc sau să împingă o roabă grea.

Dacă vor fi lăsaţi să-şi imagineze o problemă, copiii de şcoală preferă mai degrabă să se chinuie cu un calcul mai dificil grea (I+2+3+4 … +10)x5, decât să repete adunări 3+5 =…. şi 6+2….

Comportamente adesea întâlnite la copii, rezultate în urma unor obstacole apărute în dezvoltarea lor normală. Aceste comportamente pot fi considerate ca fiind negative (copil timid, copil agresiv etc) sau pozitive (copil pasiv, copil tăcut). Deviațiile dispar în momentul în care copilul începe să se concentreze asupra unei activităţi pe care a ales-o liber.

Dezvoltarea omului este adesea departe de a fi lentă şi constantă; achizițiile devin vizibile dintr-o dată, în mod neașteptat, cu efect exploziv. Asemenea explozii de învăţare reprezintă manifestarea bruscă în exterior a unui lung proces de dezvoltare interioară. De exemplu, explozia vorbirii în jurul vârstei de 2 ani reprezintă rezultatul multor luni de pregătire interioară şi dezvoltare mentală.

Atunci când copilul mic are în mod repetat posibilititatea de a atinge perioade de concentrare spontană asupra unei activităţi pe care a ales-o singur, el va începe să prezinte caracteristicile unei dezvoltări normale. Copilul este pasionat de muncă, ancorat în realitate, iubitor de linişte şi de lucru individual.

Copiii normalizaţi sunt mai fericiţi: entuziaşti, generoşi şi doritori să-i ajute pe ceilalţi. Ei îşi aleg activităţile în mod constructiv, iar felul în care lucrează reflectă nivelul lor de dezvoltare.

Unul din fenomenele observate în Casa Copiilor din toată lumea este faptul că, în jur de ora 10:00 dimineaţa, copiii par să nu mai fie interesaţi de ceea ce fac, devin dezordonaţi şi nivelul de zgomot din clasă creşte. Copiii par să fie obosiţi. Totuşi, dacă educatoarea înţelege că este, pur şi simplu, vorba de o falsă oboseală, copiii vor continua să lucreze şi vor lucra chiar mai bine decât înainte.